Citate si maxime celebre despre Existenta, Educatie
Citate si maxime celebre despre Existenta
Existenţa e oglinda în care cade imaginea palidă a luminosului viitor; iar timpul merge cu noi mai departe. Încotro? Un veşnic acolo îi este îndepărtatul ţel. Ch. Tiedge
Opera de arta presupune existenta unui spectator perfect indiferent ca exista sau nu (E. M. Forster)
Omul este singurul animal pentru care propria sa existenţă este o problemă pe care trebuie sa o rezolve (Erich Fromm)
Existenţa e o atât de prietenească soartă, deoarece - existând - năzuieşti să exişti cât mai departe. Byron
Cultivarea mintii ar trebui sa fie ultimul scop al existentei umane (B. R. Ambedkar)
Viata este precum o melodie frumoasa, numai versurile sunt o incurcatura (Hans Christian Anderson)
Orice existenta privata de libertatea este un fel de moarte (Michael Aoun)
Fericirea este sensul şi scopul vieţii, întregul scop şi sfârşitul existenţei umane. (Aristotel)
Pentru a reuşi în viaţă, ai nevoie de doua lucruri: de ignoranţă şi de încredere. (Mark Twain)
Speranţa este ca un drum de ţară; nu a existat niciodată un drum, dar atunci când mulţi oameni merg pe el, drumul intră în existenţa. (Lyn Yutang)
Cu siguranta una dintre cele mai vizibile lecti predate de către secolului al XX-lea a fost existenţa, nu atât de mult de un număr de diferite realităţi, dar de un număr de diferite lentile cu care sa se vada aceeaşi realitate. (Michael Arlen)
O natiune lipsita de artă şi artiştilor nu poate avea o existenţă (Kemal Ataturk)
Viaţa este o îndelungată lecţie în umilinţă (J. M. Barrie)
Puterea de a iti aminti s-a opus puterii de a uita, o conditie necesara existentei umane (Saint Basil)
Sa iti urmezi viata dupa parerile altora nu este decat o sclavie (Lawana Blackwell)
Soarele este o stea din 100 de bilioane de stele in aceasta galaxie. Galaxia noastra este una din bilioanele de galaxii ce populeaza universul. Ar fi ilogic sa credem ca suntem singuri in acest univers. (Werner von Braun)
Singurul secret al existentei este sa nu iti fie teama. Niciodata sa nu iti fie teama de ce vei deveni (Buddha)
Nu ignora tacerea pentru ca tacerea este muta si silentioasa. Niciodata sa astepti nimic de la Dumnezeu sau sa incerci sa il mituiesti prin cadouri incat Dumnezeu e in fiecare dintre noi iar scopul sau e de-a vedea si simti libertatea (Buddha)
Viata nu este o stinta exacta, este o arta (Samuel Butler)
Toate animalele exceptand omul stiu principalul scop al vietii, sa te bucuri
În scopul de a exista doar o singură dată în lume, este necesar să existe niciodată din nou (Albert Camus)
Existenţa de a uita, nu a fost niciodată dovedita: stim doar ca unele lucruri nu ne vin in minte atunci cand vrem (Friedrich Nietzsche)
Eu nu cred in Dumnezeu, existenta sa nu a fost inca descoperita de stinta. In taberele de concentrare am invatat sa cred in oameni (Jean-Paul Sartre)
Exista doua modalitati de a trai viata, prima e sa crezi ca nimic nu e miracol iar a doua sa crezi ca totul e miracol
Existi doar in ceea ce faci (Federico Fellini)
Anumite defecte sunt necesare pentru existenţa individuala (Goethe)
Omul are posibilitatea de a exista si după moarte. Dar posibilitatea este un lucru şi posibilitatea de realiza este un alt lucru (Bret Harte)
Viata este pe jumatate traita pana ce ne dam seama ce este (George Herbert)
Cred ca e incorect ca atatia oameni sa treaca prin aceasta existenta si sa ia toate cunostintele cu ei (Rex Hunt)
Ai grija sa obtii ce iti doresti in viata sau vei fi obligat sa te multumesti cu ce primesti (George Bernard Shaw)
Viata este pentru a lega prietenii. Sa iubesti si sa fi iubit este cea mai frumoasa parte a existentei (Sydney Smith)
Nu traim dupa cum ne dorim ci dupa cum putem (Terence)
A fi este cea mai buna explicatie (Henry David Thoreau)
Suntem in viata datorita parintilor nostri dar nu am avut posibilitatea sa alegem (Leon Kass)
Cred că toată lumea are fascinaţia cu ceea ce este în afara existentei noastre. Este o constanta a călătoriei pentru a găsi adevărul. (Nicholas Lea)
Singurul obstacol împotriva lumii este o cunoaştere aprofundată a acesteia. (John Locke)
Nu am nevoie de un om pentru a justifica existenţa mea. Cea mai profundă relaţie pe care o putem avea vreodatã este relatia cu noi insine. (Shirley MacLaine)
Existenta este o petrecere, participi inainte sa inceapa si pleci inainte sa se termine (Elsa Maxwell)
Va veni momentul cand va trebui sa le explicati copiilor vostri de ce s-au nascut iar daca veti sti acel moment va fi minunat (Hazel Scott)
Citate si maxime celebre despre Educatie
Educaţia nu este răspunsul la întrebare. Educaţia este calea spre răspunsul la toate întrebările. William Allin
N-am lasat niciodata scoala sa-mi afecteze educatia. Mark Twain
Educatia unui popor se judeca dupa tinuta de pe strada. Vazand grosolania pe strada esti sigur ca o vei gasi si in casa. Edmondo De Amicis
Adevarat ca mai cinstit lucru nu este in lume, si mai scump si mai curat, decat omul procopsit la invatatura. Mihail Sadoveanu
Educatia este ceea ce supravietuieste dupa ce tot ce a fost invatat a fost uitat. B. F. Skinner
Nimeni nu a murit datorita expunerii timp indelungat la educatie. Robert M. Hensel
Cred ca educatia consta in a fi pasionat de ceva. Atunci cand vezi pasiune si entuziasm poti transmite si mesajul educational. Stephen Robert Irwin
Educatia este abilitatea de a asculta aproape orice lucru fara sa-ti pierzi rabdarea sau increderea in tine. Robert Frost
Menirea fireasca a scolii nu e sa dea invatatura, ci sa destepte cultivand destoinicirile intelectuale in inima copilului, trebuinta de a invata toata viata Ioan Slavici
Educatia nu masoara cat de mult ai memorat sau cat de multe stii. Educatia reprezinta capacitatea de a face diferenta intre lucrurile pe care le stii si cele pe care nu le stii. Anatole France
O buna educatie cere ca educatorul sa inspire elevului stima si respect, si nu se poate ajunge la aceasta prin nimicirea individualitatii elevilor si prin asuprirea stimei de sine. Samuel Smiles
Educatia pe care o primesti la colegiu iti arata cat de putin stim in realitate. Thomas Chandler Haliburton
Educatia intregii lumi este mai presus de orice. Pierre Athanase Larousse
Educatia este cea mai puternica arma care poate schimba lumea. Nelson Rolihlahla Mandela
Ceea ce devenim depinde in mare masura de ce citim dupa ce toti profesorii au terminat cu noi. Cea mai mare universitate este o colectie de carti. Thomas Carlyle
Educatia este arta de a face omul etic. Georg Wilhelm Friedrich Hegel
Daca tara (…) trebuie sa aiba un loc in concertul Europei (…) apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comert, decat numai prin invatamant. Mihail Kogalniceanu
Daca toata lumea ar invata carte, n-ar mai avea cine sa ne traga ciubotele. Ion Creanga
Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi. John Dewey
Scopul educatiei este nimicirea marginirii egoiste a individului si supunerea lui la ratiunea lucrurilor. Titu Liviu Maiorescu
|