Logopedie: Tulburarile de vorbire la copil - Disartria

Una dintre notele specifice ale disartriei este decalajul dintre vorbirea expresivă, ce este profund afectata, si vorbirea impresivă, care se conserva mai bine si care permite intelegerea relativ buna a comunicarii verbale.

Afecţiunile cerebrale afectează nu numai limbajul in sine, ci si toate elementele implicate in producerea acestuia:

• miscarile fine si cele grosiere nu au precizie şi echilibru
  
• miscarile aparatului fono articulator
  
• miscarile implicate în respiraţie si fonatie
  
• miscarile legate de kinestezia mainii nu pot fi controlate in toate imprejurarile
  

De cele mai multe ori subiectul disartric este constient de dificultatile pe care le are, cee ce il face sa depuna un efort mai mare pentru inlaturarea lor, dar, paradoxal, tensiunea psihica si neputinta depasirii acestor dificultati determina accentuarea derglajului verbal si psihomotor.

Apar o serie de complicatii psihice care pot fi generate de disartrie si insotesc disartria:

• retardul mintal – afectiunile cerebrale care genereaza fenomenul disartric determina si alte deficiente, inclusiv debilitatea mintala propriu-zisa. Imbraca forma unor deficiente de intelect, dar mai ales o intarziere mintala determinata de lipsa limbajului si comunicarii, fara o deficienta de tip oligofrenic. Unii autori estimează existenţa debilităţii mintale la 30% din totalul disartricilor.
  
• tulburari senzoriale – se produc fie prin lezarea centrilor nervosi, fie prin afecţiunea cailor senzoriale, care perturbă recepţia şi raspunsul adecvat la stimulii din mediu.-
• tulburari de motricitate si psiho-motricitate – sunt cele mai extinse si mai evidente. Este afectat mersul si miscarile generale. Cele mai afectate sunt miscarile fine.
  
• tulburari afective – au la baza lipsa de echilibru intre excitatie si inhibitie, ca si imposibilitatea stapânirii acestor procese. Trairile afective, emotiile, afectele, dispozitiile si sentimentele nu pot fi stapanite.
  
• tulburari psiho-sociale – dificultatile subiectilor disartrici in adaptarea la mediu inconjurator si in formarea autonomiei personale. Nu-şi pot forma deprinderi de autoservire si igenico-sanitare.

Formele disartriei:

• Disartrie corticala – aparitia deficientelor de la nivelul scoartei cerebrale, care pot avea la baza meningo-encefalita, tulburari vasculare traumatisme cranio-cerebrale.
  
• Disartria sub-corticala – predomina tulburarile cailor extrapiramidale sau piramidale.
  
• Disartria cerebeloasa – leziuni ale cerebelului şi cailor cerebeloase – vorbire neclară, monotonă, bolborosită, greu de înţeles.
  
• Disartria bulbară – tulburările neuronilor motori şi a nervilor din bulb.
  
• Disartria pseudo-bulbară – afecţiune ale căilor cortico bulbare ce duc la apariţia de paralizii totale ori parţiale la nivelul buzelor, limbii, vălului palatin.